Ce modele de iPhone au modul portret la fotografii și încărcare wireless

de: Alexandru Puiu
21 12. 2019

O să mai treacă mult timp până când telefonul tău se va lupta de la egal la egal cu orice cameră foto de top, dar a ajuns din ce în ce mai aproape, mai ales dacă ai un iPhone. Nu toate modelele de terminale Apple sunt însă la fel.

Unele dintre ele vin la pachet cu modul portret, altele nu. Respectiva funcție facilitează imortalizarea unui element dintr-o poză într-o formă cât se poate de clară, în timp ce fundalul este încețoșat. În termeni tehnici, o parte din poză este în focus, în timp ce restul imagini este în ceață.

Apple a introdus această funcție pe anumite terminale ale sale începând cu iPhone 7 Plus, în 2016. După aceea, funcția portret a fost extinsă cu moduri suplimentare de iluminare artificială care au fost introduse odată cu iPhone 8 Plus, un an mai tarziu. Funcția respectivă utilizează inteligență artificială pentru a simula condițiile de iluminare dintr-un studio, pentru un aspect mai profesional.

În teorie, timp de câțiva ani, fotografiile în modul portret pe iPhone au necesitat două camere principale. Odată cu lansarea iPhone X însă, Apple a introdus modul portret de captură pentru camera frontală. Acel lucru a fost posibil datorită utilizării camerei infraroșu și a întregului sistem TrueDepth. În cazul modelelor de iPhone lansate în 2019, toate pot face imagini cu portret atât prin intermediul camerelor principale de pe spate, cât și a camerei frontale. Pentru a utiliza modul portret, accesează aplicația de cameră și fă un geste de swipe pe ecran de la dreapta la stânga. În partea de jos a ecranului va scrie portret.

În privința terminalelor compatibile cu portret din portofoliul Apple, sunt destul de multe, începând cu iPhone 7 Plus și iPhone 8 Plus în 2016, respectiv 2017. A urmat iPhone X în același an. În 2018, iPhone XR, iPhone Xs și iPhone Xs Max au suportat toate fotografii cu portret. În 2019, rețeta s-a repetat în cazul iPhone 11, iPhone 11 Pro și iPhone 11 Pro Max. Este foarte improbabil ca toate terminalele pe care Apple le va lansa în viitor să nu aibă această funcție.

Ce modele de telefoane Apple suportă încărcarea wireless

În 2017, Apple a introdus încărcarea wireless pe telefoanele ieșite din Cupertino, începând cu iPhone 8, iPhone 8 Plus și iPhone X. De atunci, toate telefoanele lansate în fiecare an de către gigantul american au fost compatibile această funcție. Lista mai include iPhone Xs, Xs Max și iPhone Xr lansate în 2018. În 2019, a fost vorba de iPhone 11, iPhone 11 Pro și iPhone 11 Pro Max.

Standardul folosit de Apple pentru încărcarea wireless este intitulat Qi și este foarte popular în industrie. Asta înseamnă că îți poți cumpăra orice încărcător wireless și ar trebui să funcție și împreună cu iPhone-ul. Condiția este să accepți faptul că s-ar putea încărca semnificativ mai lent decât prin intermediul unui cablu.